Administrator


 


    În perioada 25-28 aprilie 2018, o delegatie a Consiliului Judetean Bacau s-a aflat în Spania, vizita derulându-se ca activitate în cadrul proiectului ”Cele mai frumoase sate”, implementat de catre Consiliul Judetean Bacau în parteneriat cu Asociatia ”Cele mai frumoase sate din România”. Judetul Bacau a fost reprezentat de presedintele Sorin Brasoveanu, vicepresedintele Silviu Pravat si directorul Directiei dezvoltare durabila si managementul proiectelor, Silviu Botez.
    Programul vizitei a fost unul consistent, incluzând vizite de lucru, întâlniri cu autoritati locale spaniole si cu reprezentanti ai Ambasadei României la Madrid, ai diasporei si ai asociatiilor de români din Spania.
Joi, 26 aprilie 2018, a avut loc o întâlnire de lucru la Primaria satului turistic medieval Chinchon, între membrii delegatiei române si Francisco Javier Martinez, primarul Chinchon, împreuna cu staff-ul sau si presedintele Asociatiei ,,Cele mai frumoase sate din Spania", Fran Mestre. Cu aceasta ocazie au fost prezentate proiectele de succes derulate de cele doua institutii ca schimb de bune practici în domeniul promovarii potentialului turistic si au fost identificate posibilitati de colaborare pentru viitor si actiuni comune ce urmeaza a fi derulate.
În cadrul întâlnirii de vineri, 27.04.2018, de la Ambasada României în Regatul Spaniei au fost discutate cu dl. Florian Grozea, Ministru plenipotentiar, probleme legate de situatia românilor din Spania si au fost identificate si modalitati de colaborare si schimb de informatii pentru viitor.
Reprezentantii judetului au avut si o serie de întrevederi cu reprezentanti ai asociatiilor de români din Spania, si cu membri ai diasporei, prilej cu care au fost discutate probleme punctuale privitoare la situatia românilor din regat, oportunitati oferite acestora prin proiectul derulat de Consiliul Judetean Bacau ReCONNECT DIASPORA din cadrul programului Diaspora StartUp si alte proiecte derulate de Consiliul Judetean Bacau dar si modalitati concrete de colaborare pentru viitor.
Înfiintata în anul 2010, Asociatia ”Cele mai frumoase sate din România”, constituita din 31 de comune membre fondatoare din toate regiunile tarii, a demarat un proces de identificare a satelor frumoase, reprezentative ale regiunilor etnogeografice - sate care sa fie promovate turistic de autoritatile nationale si judetene. Ca urmare a acestui proces de conservare si promovare a satului românesc, înca din anul 2011, trei sate din judetul Bacau au devenit membre ale Asociatiei, respectiv Ciughes (com. Palanca), Poiana Sarata (com. Oituz) si Dofteana (com. Dofteana) iar începând cu anul 2015 si satul Casin s-a alatura asociatiei. Acestea au fost promovate si mentionate ca “cele mai frumoase sate din judetul Bacau”, în cadrul Ghidului turistic si cultural “Cele mai frumoase sate din România”.
Evenimentele, actiunile, programele si proiectele initiate de Asociatia ”Cele mai frumoase sate din România” si implementate în cooperare cu Judetul Bacau, au contribuit la conservarea si la promovarea patrimoniului cultural si turistic al satelor membre, în vederea dezvoltarii durabile a acestora, impunând recunoasterea etichetei “Cele mai frumoase sate din România” ca brand national si european (promovând astfel patrimoniul local-rural, produsele locale, traditiile si obiceiurile populare specifice satelor membre).

Close Search Window