Administrator




Consilierii judeteni s-au întrunit astazi în sedinta ordinara a lunii ianuarie. Ordinea de zi a fost una consistenta si a cuprins proiecte de hotarâre privind implementarea - Sistemului integrat de management al deseurilor solide în judetul Bacau, acoperirea definitiva a deficitului sectiunii de dezvoltare al bugetului local si al fondurilor externe nerambursabile din excedentul anilor precedenti al bugetului local si al fondurilor externe nerambursabile ale judetului Bacau, pe anul 2017, actualizarea valorii redeventelor anuale pentru cabinetele medicale concesionate conform legislatiei în vigoare, valabile în anul 2018, dar si proiecte de hotarâri privitoare la acordurile si întelegerile de cooperare si înfratire între judetul Bacau si localitati din Republica Moldova si Ucraina.

O alta sectiune care a cuprins un numar de 6 proiecte a vizat aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru realizarea mai multor obiective de investitii în infrastructura rutiera.
Alesii judetului si-au dat de asemenea acordul pentru realizarea unui studiu de fezabilitate în vederea alimentarii cu energie termica a Spitalului Judetean de Urgenta Bacau din Sistemul de alimentare centralizata cu energie termica al municipiului Bacau.

Ca instrument esential pentru accesarea fondurilor europene pentru domeniul de profil a fost aprobata varianta actualizata a Master Plan-ului în sectorul de apa si apa uzata din judetul Bacau, document obligatoriu în baza carora vor putea fi elaborate cererile de finantare aferente diferitelor scheme de ajutor financiar nerambursabil.

Close Search Window