Sanatatea bacauanilor reprezinta o prioritate pentru conducerea Consiliului Judetean Bacau. Acest fapt a fost demonstrat înca o data joi, 05 aprilie 2018, la Spitalul Municipal ”Sfântul Ierarh Dr. Luca” Onesti, unde au fost inaugurate sectiile de Medicina interna, Neurologie si ORL – Oftalmologie, sectii care nu au beneficiat pâna acum de nici un fel de lucrari de modernizare si reabilitare.
La festivitatea de inaugurare au fost prezenti senatorul Dragos Benea, deputatul Ionel Floroiu, subprefectul judetului Bacau Valentin Ivancea, presedintele Consiliului Judetean Sorin Brasoveanu si primarul municipiului Onesti Nicolae Gnatiuc.
Investitia, în valoare totala de 1.107.250 Euro, din care 1.020.986 Euro reprezentând lucrari de constructii-montaj aferente lucrarilor de modernizare, a fost realizata în baza asocierii Judetului Bacau cu Municipiul Onesti aprobata prin Hotarârea Consiliului judetean nr. 10/23.01.2014, respectiv Hotarârea Consiliului Local Onesti nr. 8/30.01.2014.
Investitia a fost finantata în proportie de 90% de catre Consiliul Judetean Bacau, cu exceptia documentatiei de avizare a lucrarilor de interventii, a expertizelor si a altor studii de fundamentare, puse la dispozitie cu titlu gratuit prin grija Consiliului Local Onesti.
Lucrarile de interventie care au fost realizate au vizat modernizarea infrastructurii medicale pentru îndeplinirea exigentelor minime necesare în vederea obtinerii acreditarii de catre Comisia Nationala de Acreditare a Spitalelor.
Suprafata totala construita desfasurata supusa modernizarii este de 2.943,88 mp, din care:
- Suprafata construita Sectia Medicina interna (capacitate de 66 paturi): 1.340,16 mp
- Suprafata construita Sectia Neurologie (capacitate de 47 paturi): 801,86 mp
- Suprafata construita Sectia ORL - Oftalmologie (capacitate de 38 paturi): 801,86 mp
Lucrarile de proiectare au fost efectuate de catre SC VANEL EXIM SRL BACAU si realizate de catre firma de constructii SC CONEST SA IASI.
Prezent la inaugurare, presedintele Consiliului Judetean Bacau, Sorin Brasoveanu a declarat: ”O noua investitie în sanatate a prins contur aici, la Onesti, gratie unui parteneriat încheiat între Consiliul Judetean Bacau si Primaria municipiului Onesti. Acest proiect a fost demarat în ianuarie 2014, pe când la conducerea Consiliului Judetean se aflau actualii parlamentari Dragos Benea si Ionel Floroiu. Am avut de parcurs mai multe proceduri, contestatii, îmi amintesc ca abia acum un an am semnat Contractul de executie, iar pe 9 mai 2017 s-a dat Ordinul de începere a lucrarilor. Nu este prima investitie de acest gen realizata la aceasta unitate medicala, anul trecut am inaugurat Compartimentul de Primiri Urgente. Sunt multumit de standardul lucrarilor executate si sper ca personalul medical sa dea dovada de o atitudinea corespunzatoare pentru a creste calitatea actului medical”.
Senatorul Dragos Benea a facut un arc peste timp amintind ca ultima sa prezenta în aceasta sala a fost în iunie 2016, ”când am consemnat un moment important în viata Onestiului. A fost un moment care a pus punct unei administratii galagioase si mai colorate, atunci am pus borna zero pentru o administratie onesta, mai putin galagioasa si mult mai eficienta. Toti cei care ne vedeti aici suntem oameni de cuvânt, evenimentul de astazi este un nou episod din acest lung serial. Onestiul, încet si sigur intra pe un fagas administrativ onest si eficient. Sanatatea a fost, este si va ramâne o prioritate pentru Consiliul Judetean. Alaturi de investitiile realizate aici stau marturie proiecte pe care ni le propunem sa le realizam la Spitalul Judetean de Urgenta Bacau, Spitalul de Urgenta de la Moinesti si Spitalul Orasenesc din Buhusi”.