Presedintele Consiliului Judetean Bacau, Sorin Brasoveanu, a participat vineri, 26 ianuarie 2018 la bilantul activitatii pe 2017 al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta ”Mr. Constantin Ene” al Judetului Bacau. Alaturi de conducerea Inspectoratului, la manifestarea solemna au mai fost prezenti prefectul judetului, Maricica Cosa, viceprimarul municipiului Bacau, Constantin Scripat, reprezentanti ai institutiilor bacauane si ai structurilor militarizate din judetul nostru.
În cuvântul sau, presedintele Brasoveanu a transmis: „E onorant pentru mine sa fiu prezent astazi, la ceas de bilant al activitatii dumneavoastra pe anul 2017, o activitate pe care în mare parte o cunosc având în vedere ca din punct de vedere institutional am interactionat în diferite situatii. Mesajul meu pentru dumneavoastra este acela de respect, pretuire, multumire si recunostinta. Nu doar din partea presedintelui Consiliului Judetean Bacau, ci mai mult, din partea mea ca cetatean al judetului Bacau. Am cea mai mare consideratie pentru toti cei implicati în acest sistem, oameni care lupta în permanenta pentru semenii lor si care-si fac datoria în fiecare zi, actionând în mod corespunzator în fata provocarilor si pericolelor, care, din pacate, de multe ori nu pot fi evitate”.
Presedintele Sorin Brasoveanu a prezentat si câteva sugestii pentru îmbunatatirea modului de operare în situatii de urgenta, idei generate de evenimente recente. O astfel de situatie a fost cea a incendiului de la groapa de gunoi, din vara anului trecut.
”Decizia ISU de a interveni cu apa si spumogen nu a fost una inspirata, în loc de cinci zile, cum am primit initial asigurari ca va fi stins focul, acesta a fost lichidat în 18 zile, si asta dupa interventia în forta a Primariei Bacau, care a turnat un strat de pamânt, lucru care a redus durata de viata a Celulei I si cu implicatii în poluarea solului. Ma gândesc însa, ca o mai buna temporizare si o evaluare mai realista a posibilitatilor de care dispunem ar fi fost de dorit si ar fi condus la o rezolvare mai rapida a cazului. Cred, asadar, ca se impune a fi întarit modul de lucru, în sistem integrat, între autoritatile centrale si autoritatile judetene si locale”, a subliniat presedintele Consiliului Judetean Bacau. Acesta a trecut în revista si sprijinul pe care institutia pe care o reprezinta îl acorda, în mod constant, Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Bacau. Doar în ultimii trei ani, Consiliul Judetean Bacau a alocat peste 1.500.000 lei pentru activitati curente de functionare si peste 930.00 lei pentru dezvoltare, iar printre investitiile realizate se numara autovehicule tip UTV pentru interventii, instalatii de stingere a incendiilor pentru autosenileta, aparate de respirat cu aer comprimat sau centrala de alarmare.