Administrator




Luni, 16 aprilie 2018, Sala Mare de sedinte a Palatului Administrativ a gazduit Sedinta extraordinara a Consiliului Judetean Bacau, principalul punct pe Ordinea de zi fiind conferirea titlului de „Cetatean de Onoare al judetului Bacau" domnului Mihail Nicolae Toncea, presedinte si director general al S.C. IAROM S.A. Bucuresti, actionar majoritar al S.C. Aerostar S.A. Bacau.
Proiectul de hotarâre privind acordarea titlului de ”Cetatean de onoare” a fost supus votului plenului, propunerea fiind adoptata cu unanimitate de voturi.
Data de 16 aprilie este una de referinta pentru S.C. Aerostar S.A. Bacau. În anul 1965, acum 65 de ani, lua fiinta, la Bacau, Atelierul Central de Aviatie, devenit Uzina de Reparatii Avioane, apoi întreprinderea de Avioane, cunoscuta acum pe plan national si international, un nume în industria aeronautica româneasca si mondiala, una din companiile de referinta ale judetului Bacau, care a rezistat unui mediu economic ostil, o companie care prin implicare si sprijin a devenit o prezenta activa în viata comunitatii.
Si daca astazi, la Bacau, se vorbeste despre industria aeronautica, despre o companie care, prin portofoliul de produse, cele peste 36 piete internationale pe care opereaza, o companie care a promovat judetul Bacau la nivel national si international, a creat peste 2.000 de locuri de munca, determinând dezvoltarea economica a judetului, o firma care se implica activ în viata comunitatii sprijinind actiuni în domeniul cultural, social si sportiv, aceste fapte se datoreaza în mare parte personalitatii domnului inginer Mihail Nicolae Toncea, presedinte si director general al S.C. IAROM S.A. Bucuresti, membru în Consiliul de Administratie al S.C. Aerostar S.A. Bacau.
În Expunerea de motive, presedintele Consiliului Judetean, Sorin Brasoveanu, a facut o prezentare a personalitatii si vastei experiente a inginerul de aviatie Mihail Nicolae Toncea, apreciind faptul ca ”Istoria recenta a S.C. Aerostar S.A. se leaga în mod nemijlocit de persoana domnului Mihail Nicolae Toncea care, fara a fi bacauan prin nastere, a influentat în mod decisiv parcursul istoric al acestei companii bacauane si, implicit, al comunitatii judetului Bacau. Fara implicarea domnului Mihail Nicolae Toncea, procesul de privatizare nu s-ar fi încheiat cu succes, la acea vreme societatea nefiind atractiva si neavând perspective de dezvoltare. În acesti 18 ani de la privatizare, societatea a trecut printr-un amplu proces de retehnologizare si reabilitare a infrastructurii. Actionarul majoritar a decis reinvestirea a peste 100 milioane de Euro, fonduri directionate preponderent spre asigurarea echipamentelor, tehnologiilor, capitalului de lucru. Un alt beneficiu pe plan local îl constituie cele 2.100 locuri de munca dintre care 50% au fost ocupate în ultimii 5 ani de tineri absolventi ai învatamântului din Bacau. La aceasta se adauga impactul economic important generat de Aerostar în calitate de cumparator”, a precizat presedintele CJ.
În final presedintele Sorin Brasoveanu i-a multumit lui Mihail Toncea pentru ca faptul ca a crezut în „visul de a zbura”, mai exact „visul de a produce aparate de zbor în România” si a adaugat: „Ati fost si sunteti în continuare omul providential pentru Aerostar Bacau. Bacauanii va datoreaza foarte mult pentru ceea ce ati facut nu doar pentru mediul de afaceri, ci si pentru comunitate. Alaturi de Grigore Filip si Doru Damaschin, suntem siguri ca veti face în continuare multe proiecte culturale si sociale în Bacau.”
Vizibil emotionat, Mihail Nicolae Toncea, s-a declarat încântat de distinctia primita. ”Este un titlu care ma onoreaza, si pe care as dori sa-l multiplic si sa-l ofer la rândul meu tuturor colaboratorilor de la Aerostar”. Apoi a facut o incursiune în industria globalizata a aeronauticii. A vorbit despre forta a doua mari companii, Airbus si Boeing, despre produsul global, despre industria aeronautica în România, înainte de 1989, când URA era puternica, apoi despre declinul acesteia. ”În tara noastra sunt peste 30 de societati, iar cifra de afaceri a acestora era de 600 de milioane de dolari la sfârsitul lui 2017 si creste cu 10-15 la suta pe an. Dintre toate aceste societati, perla este Aerostar”, a declarat Mihail Toncea.
Cel mai important moment de dupa 1990 a fost privatizarea Aerostar, despre care ing. Toncea a declarat: „Am spus din primul moment ca nu vom vinde niciun petec de pamânt, nu vom vinde active. Pasii au fost durerosi, stiti ce înseamna o restructurare, iar firma depindea de comenzile MApN. Declinul acestui domeniu a determinat echipa de conducere sa se îndrepte spre productia civila. Desi nimeni nu încuraja aceasta decizie, am perseverat. Rezultatul?  În 1999, cifra de afacere era de circa 30 de milioane de lei, în 2000 - 40 de milioane, în 2007 - 140, în 2012 - 150, iar în 2016, peste 350 de milioane. Din 2007-2008, nimeni nu a luat niciun ban, toate resursele s-au îndreptat catre societate. Astazi, când avem o situatie mai buna, 25 la suta din profit se repartizeaza actionarilor, restul ramâne în societate pentru diverse lucruri. În final as dori sa le multumesc  celor doi manageri, Grigore Filip si Doru Damaschin, pentru eforturile pe care le-au facut si seriozitatea acestora”, a afirmat presedintele IAROM SA. 
La eveniment au participat ca invitati reprezentanti ai mediului de afaceri bacauan: Costel Ceocea - presedinte SIF Moldova, Claudiu Liviu Doros, director general SIF Moldova, Ovidiu Leonard Turcu, presedintele filialei Bacau a Uniunii Generale a Industriasilor din România, dar si conducerea executiva a Aerostar, reprezentata de presedintele director general, Grigore Filip si directorul financiar Doru Damaschin. De asemenea, au mai fost prezenti Oana Daniela Chelaru, presedinte executiv al RA Aeroportul International ”George Enescu” Bacau si comandorul Leonard Baraboi, comandantul Bazei 95 Aeriene Bacau. 

Close Search Window