Ministrul Sanatatii, doamna Sorina Pintea, s-a aflat astazi în judetul Bacau unde alaturi de primarul municipiului, Cosmin Necula, de presedintele Consiliului Judetean Bacau, Sorin Brasoveanu, de senatorul Dragos Benea, subprefectul Valentin Ivancea si managerul Spitalului Judetean, Adrian Popa a vizitat o serie de obiective medicale. Este vorba despre Spitalul Municipal, Sectia Radioterapie, Spitalul de Pediatrie, Centrul de recuperare neuromotorie pediatrica. Prioritar pe agenda domniei sale a fost Spitalul Judetean de Urgenta ”Sf. Maria”, proiect integrat ce va comasa Spitalul Judetean de Urgenta si Spitalul Municipal.
Început în 2007, Spitalul Municipal a întâmpinat o multime de obstacole, de la proiectare, la aparatura sau obtinerea de avize si autorizari. Primarul Cosmin Necula are însa convingerea ca acum, ”Spitalul Municipal este, cu sprijinul doamnei ministru, în sfârsit pe drumul cel bun”. ”În ciuda dificultatilor mostenite sau al capitalului politic pe care un astfel de obiectiv strategic îl poate capta, suntem cu totii constienti ca interesul cetateanului este cel care primeaza. Toti bacauanii trebuie sa beneficieze de servicii medicale de calitate, fara a fi nevoiti sa aleaga între un spital judetean sau unul municipal. Consider ca am facut un important pas înainte spre o normalitate care era demult asteptata”, a mai completat primarul Cosmin Necula.
Dupa ce aproape 10 ani proiectul Spitalului Municipal a stagnat, în mai 2017, asocierea dintre Consiliul Judetean Bacau si Primaria municipiului a însemnat un nou start pentru ceea ce, deja la aceasta ora este denumit ”Spital integrat”. ”Proiectul, asa cum se deruleaza acum, este ceea ce Consiliul Judetean si-a dorit de la bun început. Ne-am dat mâna si am reusit sa realizam în doi ani ceea ce nu s-a facut în mai bine de 11 ani”, a subliniat presedintele Sorin Brasoveanu.
În aceasta saptamâna au fost finalizate rapoartele tehnice ale Scolii Nationale de Studii Medicale asupra constructiei si dotarilor urmând ca, în cel mai scurt timp sa fie finalizate si ultimele interventii tehnice asupra cladirii.
Doamna ministru si-a exprimat sprijinul si aprecierea pentru acest proiect. ”Ceea ce faceti dumneavoastra aici, la Bacau este extraordinar. Cladirea este redata pacientilor care vor putea beneficia de un spital functional, cu servicii de buna calitate. Aici, la Bacau demonstrati, o data în plus ca, împreuna putem sa facem lucrurile mai bine. Împreuna! Trebuie doar sa vrem!” Domnia sa a promis suport si pentru construirea unui al doilea buncar pentru radioterapie, în conditiile în care aceste investitii sunt prioritare pentru programul de guvernare pe sectorul de sanatate.
Senatorul Dragos Benea, prezent la conferinta de presa ce a urmat vizitei în teren a dorit sa sublinieze înca un aspect important legat de Spitalul Municipal: ”acum 10-11 ani a fost achizitionata si aparatura medicala, chiar daca se vorbea despre o constructie abia începuta iar astfel de dotari, de obicei se fac în etape ulterioare. Între timp, aceasta aparatura s-a uzat moral iar pentru serviciile medicale decontate de catre CJAS ea nu mai poate fi folosita. Am discutat astazi posibilitatea de a redistribui dotarile medicale catre spitale mai mici din judet sau si din alte judete, unde este nevoie si vom face acest lucru în perioada urmatoare. Îi multumesc doamnei ministru pentru disponibilitate si pentru tot ceea ce poate reprezenta pentru judetul nostru”.
Vizita doamnei ministru Sorina Pintea în Bacau va continua si mâine unde, la Slanic Moldova este programat un atelier de lucru. Tema întâlnirii va fi în principal legata de campania de vaccinare anti-rujeolica, judetele din estul tarii ocupând un trist loc fruntas la îmbolnavirile cauzate de acest virus. La atelierul de lucru vor participa reprezentanti ai UNICEF România, ai Organizatiei Mondiale a Sanatatii, Institutului National de Sanatate Publica si ai Directiilor de Sanatate Publica din zona Moldovei.