Administrator





    Presedintele Consiliului Judetean Bacau, Sorin Brasoveanu, alaturi de primarul comunei Manastirea Casin, Gabriel Apreotesei, a participat la sfintirea monumentului Eroilor cazuti pentru apararea patriei în Razboiul de Independenta, în Primul si Al Doilea Razboi mondial, martiri care au facut jertfa suprema pentru ca fiinta nationala sa se pastreze peste veacuri.
    La eveniment au fost alaturi de satenii din comuna, familia Jitea - familia care a sustinut construirea monumentului -, prof. Vilica Munteanu, generalul Apostol si multi alti invitati care au rostit alocutiuni subliniind importanta gestului de cinstire a istoriei. ”Ma gândesc deseori ca acesti eroi care si-au dat viata pentru hotarele patriei si pentru libertatea neamului n-au facut sacrificiul în van. Exemplul lor a servit drept stindard generatiilor viitoare si ne slujeste si noua, celor de azi drept model pentru daruirea si munca în slujba semenilor”, a tinut sa precizeze presedintele Sorin Brasoveanu.
    A fost subliniat si sprijinul pe care Consiliul Judetean Bacau îl acorda dezvoltarii comunitatilor locale, fiind trecute în revista, cu acest prilej câteva dintre investitiile care sunt acum în curs de implementare. Astfel, în acest an va avea loc receptia pentru proiectul de „Modernizare drum de interes local Pârâul Dulce”, cu o valoare de peste 5 milioane de lei, finantat prin prin Programul National pentru Dezvoltare Locala I.
    Un alt obiectiv care a fost demarat în 2018 este proiectul de „Investitii de modernizare si dezvoltare a infrastructurii ªcolii Gimnaziale nr. 1, în satul Manastirea Casin”. Valoarea acestor lucrari se ridica la peste 6 milioane de lei ele fiind finantate prin PNDL II.    
    Presedintele Sorin Brasoveanu a amintit si despre portofoliul de proiecte  în perspectiva, în acord cu prioritatile comunei, asa cum au fost ele identificate în Strategia de Dezvoltare a Judetului, varianta actualizata în 2016.   
    ”Toate acestea demonstreaza sustinerea pe care Consiliul Judetean Bacau o acorda dezvoltarii acestei comune pentru ca stim ca locuitorii acestei comunitati merita din plin ca acest loc sa se dezvolte frumos, asa dupa cum si ei au stiut sa îsi cinsteasca memoria locului si a oamenilor pâna acum”, a mai subliniat acesta.

Close Search Window