Administrator




    Astazi, 26 septembrie 2017, începând cu ora 10.00 a avut loc sedinta Comisiei de Dialog Social a judetului Bacau, la care au participat presedintele Consiliului judetean Bacau, Sorin Brasoveanu, vicepresedintele Silviu Ionel Pravat, prefectul judetului, Maricica Cosa si  subprefectul, Ivancea Valentin.
    Ordinea de zi a cuprins propuneri de modificare a doua legi, respectiv Legea nr. 153/2017, privind salarizarea personalului platit din fonduri publice si Legea nr. 62/2011 a dialogului social.
Reprezentantii Federatiei SANITAS au apreciat ca este de datoria Guvernului României sa gaseasca solutii astfel încât aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice si a actelor subsecvente acesteia sa nu duca la diminuari de venituri pentru angajatii din sistemul sanitar si de asistenta sociala. Sindicalistii SANITAS au subliniat si imposibilitatea elaborarii si aprobarii unui Regulament de sporuri aplicabil si echitabil pentru toti angajatii din sistemul sanitar, dintr-o serie de motive printre care se numara:
•    existenta plafonului de 30% aferent sporurilor si celorlalte elemente salariale care face imposibila acordarea sporurilor pentru conditii de munca;
•    excluderea personalului nemedical (tehnic, administrativ si de deservire) din categoria personalului care poate beneficia de sporuri pentru conditii de munca;
•    lipsa unui plafon minim pentru sporuri, fapt care va putea conduce la acordarea unor sporuri în procent nesemnificativ (de ex. 1% pentru conditii grele de munca).
    Un aspect important a fost încheierea unui Contract Colectiv de Munca la nivel de sector de activitate. Desi acesta a fost solicitat înca de la începutul anului iar prima sedinta de negociere a avut loc la începutul lunii aprilie a.c, în prezent finalizarea acestuia nu a fost posibila, ceea ce conduce la o dereglementare a raporturilor de munca din
sistemul sanitar si la pierderea unor drepturi fundamentale ale salariatilor din
Sanatate.
    Urmatorul punct pe agenda sedintei a adus în discutie propunerile reprezentantilor CNSLR ”Fratia” pentru modificarea Legii nr. 62/2011, a dialogului social.
     ”În ultimii 7 ani am asistat cu totii la o erodare constanta a dialogului social din România. Cele mai importante institutii ale sale, negocierea colectiva si dreptul la actiune colectiva au atins un minim istoric. Sindicatele sunt substitute de fantomatica institutie a reprezentantilor salariatilor, care îsi bazeaza legitimitatea pe implicarea exclusiva a managementului si a departamentelor de resurse umane din companie în negocierea contractelor colective de munca”, a motivat Gheorghe Huluta, presedinte al C.N.S.L.R. ”Fratia”, necesitatea de modificare a legii dialogului social.
    Raportul dintre angajat si angajator este total dezechilibrat în sectorul privat iar inegalitatile sociale au atins cotele cele mai mari din Europa. Descentralizarea relatiilor dintre sindicate si patronate de la nivel national si sectorial a transferat povara fiscalizarii asupra salariatilor, a slabit solidaritatea dintre lucratori, a condus la cresterea competitiei dintre firme pentru lucratorii calificati.
    În 2015, în România existau peste 450 000 de unitati cu mai putin de 15 salariati, în care lucrau peste 1 milion de persoane, carora legislatia le restrânge libertatea de a constitui organizatii sindicale. De asemenea, datele releva faptul ca reorganizarea sectoarelor si numarul mare de întreprinderi cu mai putin de 15 angajati a crescut pragul real de reprezentativitate al federatiilor sindicale de la 7%, ajungând la 13,3%  în sectorul comert, 10,4% în sectorul comert si la 8,7% în sectorul IT&C.
    Numarul întreprinderilor cu sub 21 de angajati, în care nu este obligatorie negocierea colectiva, reprezinta 95% din totalul întreprinderilor din România, peste 1 million de lucratori fiind lipsiti de protectia minima a drepturilor ce izvorasc din contractele colective de munca ca izvor de drept, la care se adauga majoritatea companiilor multinationale care angajeaza o treime din forta de munca privata si în care se manifesta o opozitie fatisa împotriva organizatiilor sindicale.
    În acest context, cele 5 confederatii sindicale reprezentative la nivel national, respectiv C.N.S. Cartel ALFA, CNSLR-FRAȚIA, Blocul National Sindical, C.N.S. MERIDIAN si C.S.D.R. au transmis Ministerului Comunicarii Publice si Dialogului Social o propunere comuna de modificare a Legii nr. 62/2011 a dialogului social.
    Printre modificarile propuse se numara:
1.    Ca persoanele care exercita, potrivit legii o meserie sau o profesie în mod independent (cum ar fi traducatorii, actorii, regizorii, tehnoredactorii, sportivii, interpretii, jurnalistii, fotografii etc.), membrii cooperatori, agricultorii, lucratorii domestici, zilierii si persoanele în curs de calificare sa aiba dreptul, fara nicio îngradire sau autorizare prealabila, sa constitue si sa adere la o organizatie sindicala.
2.    Eliminarea pragului de 15 membri din aceeasi unitate pentru constituirea unui sindicat si înlocuirea acestuia cu 3 membri fondatori necesar pentru înfiintarea unui sindicat, similar cu pragul impus de lege pentru înfiintarea unei asociatii neguvernamentale sau a unui partid politic.
3.    Dreptul de negociere colectiva la toate nivelurile, inclusiv la nivel national.
4.    Scaderea pragului de 50%+1 necesar pentru obtinerea reprezentativitatii organizatiilor sindicale la nivel de companie pâna la un prag care sa permita în mod real organizarea sindicala, în special în mediul privat, precum si reorganizarea sectoarelor de activitate, astfel încât obtinerea reprezentativitatii ambilor parteneri sociali sa nu devina imposibila.
    A fost propusa, de asemenea, reducerea pragurilor de reprezentativitate la nivel de sector, la 5% pentru federatiile sindicale si 7% pentru federatiile patronale.

Close Search Window