Administrator




    În cadrul campaniei de vaccinare antirujeola, o echipa mixta formata din reprezentanti ai Consiliului Judetean Bacau, ai Institutiei Prefectului si ai Directiei de Sanatate Publica s-a deplasat miercuri, 26 iulie 2017, la Darmanesti pentru a discuta cu medicii de familie din zona stadiul de implementare al campaniei. Prezent la aceasta întâlnire, vicepresedintele Marius Gabriel Gheorghita a solicitat medicilor de familie sa-si intensifice eforturile de constientizare a populatiei despre importanta vaccinarii copiilor, dar si despre posibilele reactii adverse. ”Conform statisticilor, în Darmanesti, sunt un numar de 457 de copii care nu sunt vaccinati. În acest sens, am solicitat medicilor de familie sa se mobilizeze la maxim pentru a depasi aceasta situatie. Singura modalitate de prevenire a bolii este vaccinarea, însa odata ce rujeola s-a declansat, pot fi tratate numai simptomele”, a precizat vicepresedintele Gheorghita.
    Anterior deplasarilor în teren, în cadrul campaniei de vaccinare antirujeola, au fost derulate o serie de întâlniri între factorii de decizie si medici dar si asistenti medicali comunitari. În acest context, luni, 24 iulie vicepresedintele Marius Gabriel Gheorghita, împreuna cu prefectul judetului Maricica Cosa au participat la întâlnirea cu medicii de familie din localitatile unde exista copii nevaccinati antirujeola. La actiune au participat si directorul Casei de Asigurari de Sanatate, presedintele Colegiului Medicilor din Bacau si directorul Directiei de Sanatate Publica iar concluzia unanima a fost ca sanatatea comunitatii este prioritatea absoluta si toti factorii implicati, de la Biserica pâna la familie trebuie sa sprijine demersurile necesare.
    De la debutul epidemiei de rujeola pâna în data de 21 iulie, în tara noastra au fost confirmate 8.246 cazuri de rujeola, dintre care 32 s-au soldat cu decese, anunta Institutul National de Sanatate Publica. Numarul deceselor datorate rujeolei ne plaseaza, din pacate, pe primul loc în Europa ca mortalitate asociata acestei boli, se arata într-un comunicat al Organizatiei Mondiale a Sanatatii.

Close Search Window