Administrator




    Consiliul Judetean Bacau în parteneriat cu Asociatia pentru Studii si Prognoze Economico-Sociale, SIF Moldova, Universitatea ”Vasile Alecsandri” din Bacau si Asociatia ”România Durabila” au organizat în perioada 23-24 aprilie, conferinta cu tema ”România: al doilea deceniu în U.E. Provocari – Prioritati -Oportunitati”. Evenimentul, gazduit de universitatea bacauana s-a bucurat de participarea presedintelui Consiliului Judetean Bacau, Sorin Brasoveanu, a primarului municipiului Bacau, Cosmin Necula, a prof. univ. dr. Vasile Puscas, negociatorul sef al aderarii României la UE, a prof. univ. dr. Carol Schnakovsky, rectorul Universitatii ”V. Alecsandri” Bacau, a numerosi reprezentanti ai mediului de afaceri bacauan, dar si ai institutiilor de cultura.
    România se afla într-un moment de bilant al apartenentei la Uniunea Europeana, din punct de vedere economic, financiar, politic si social dar, în egala masura trebuie stabilit ce anume urmareste România sa realizeze în cel de-al doilea deceniu în Uniune. Evident, sunt stabilite deja o serie de strategii si proiecte însa acum este momentul ca România sa îsi defineasca o pozitie coerenta si de lunga durata cu privire la ceea ce doreste de la Uniune si cum ar trebui aceasta sa arate în viitor. Privitor la bilantul primul deceniu post-aderare, presedintele Consiliului Judetean Bacau, Sorin Brasoveanu sublinia faptul ca ”am pasit în cel de-al doilea deceniu de când România a intrat în Uniunea Europeana, cu experiente acumulate în ceea ce priveste dezvoltarea, coeziunea dar, mai ales, conlucrarea în conditii de concurenta. Sunt convins ca am resimtit cu totii, mai mult sau mai putin, avantajele dar, în anumite cazuri, si dezavantajele aderarii României la spatiul comunitar. Integrarea a avut efecte pozitive asupra modernizarii societatii românesti în ansamblu, atât din punct de vedere economic, cât si politic, ori pe probleme de securitate. Aderarea a adus îmbunatatirea nivelului de trai al românilor, prin crearea de noi structuri de productie conforme standardelor Uniunii Europene, prin dezvoltarea mediului privat, stimularea concurentei, accesul pe piata muncii din statele UE”.
    Subiectele abordate au adus în discutie si aspecte precum modul în care judetul Bacau a contribuit la dezvoltarea României ca membra UE sau în ce masura a valorificat judetul Bacau fondurile europene. Un calcul simplu arata ca România are un bilant pozitiv în atragerea acestor fonduri. În cei 10 ani de la aderarea tarii la Uniunea Europeana, România a primit de la Bruxelles peste 40,5 miliarde de euro ca fonduri europene nerambursabile si a contribuit, la rândul sau, la bugetul UE cu aproximativ 13,64 miliarde de euro. Rezulta asadar, un flux net pozitiv pentru tara noastra de aproape 26,9 miliarde de euro. ”Consiliul Judetean Bacau a reusit sa tina pasul în acest mars accelerat. Valoarea totala a contractelor de finantare nerambursabila din fonduri structurale, semnate în acest interval, a fost de peste 130 milioane de euro. La aceasta suma se adauga si proiectele implementate direct de catre Unitatile Administrativ Teritoriale din judet, care însumeaza alte zeci de milioane de euro. Au fost atrase fonduri si prin alte tipuri de contracte, cum ar fi cele semnate în cadrul Mecanismului Financiar al Spatiului Economic European, Banca de Dezvoltare a CE, Banca Internationala de Reconstructie si Dezvoltare, Norway Grants, Banca Mondiala.
     Principalele domenii în care s-au investit fondurile europene sunt sanatatea, infrastructura, educatia, protectia sociala, cultura, turismul si mediul. Aceste proiecte au avut ca scop îndeplinit îmbunatatirea calitatii vietii comunitatii bacauane. Cu bucurie sustin ca judetul nostru a contribuit la dezvoltarea României, chiar înainte de aderarea propriu-zisa. Amintesc reformarea sistemului de protectie a copilului, judetul Bacau, prin politicile de reforma din sistemul de protectie a copilului a devenit un exemplu de bune practici la nivel national si international. Judetul Bacau are o buna experienta acumulata pe componenta furnizarii serviciilor destinate dezvoltarii deprinderilor de viata independenta si integrarii socio-profesionale a  adolescentilor si tinerilor aflati în situatie de vulnerabilitate, fiind un judet pilot pe tara. Gratie unui parteneriat încheiat cu UNICEF-ul implementam Proiectul ”Incluziune sociala prin furnizarea de servicii integrate la nivelul comunitatilor”, prin care 45 de comune beneficiaza de servicii oferite de catre personal specializat format din asistenti sociali, consilieri scolari, asistenti medicali comunitari, educatori parentali, mediatori sanitari. Prioritatea noastra este acordarea de servicii integrate la nivel de comunitate, iar proiectul raspunde foarte bine acestui obiectiv
”, a punctat Sorin Brasoveanu, presedintele Consiliului Judetean Bacau în discursul rostit la eveniment.
    Un moment de bilant presupune însa si o privire atintita înainte. O viziune pe termen mediu si lung si strategii pentru dezvoltare sustinuta. Este ceea ce si-au propus factorii de decizie de la nivelul judetului Bacau si pentru care, împreuna cu reprezentantii României la Bruxelles dar si ai Uniunii Europene înteleg sa faca eforturi sustinute. Fie ca vorbim despre un  viitor cu mai putina birocratie inutila, cu urechi deschise la nevoile reale ale oamenilor sau despre tineri si problemele lor, despre piata muncii sau despre politici sectoriale, strategiile trebuie gândite si implementate ÎMPREUNA.
     

Close Search Window