Consiliul Judetean Bacau a gazduit joi, 24 august 2017 o masa rotunda pe tema evenimentelor dedicate Centenarului sfârsitului Primului Razboi Mondial si a Marii Uniri care va fi celebrat în 2018. Organizata la initiativa presedintelui Consiliului Judetean Bacau, Sorin Brasoveanu, actiunea a stârnit un viu interes în rândul oamenilor de cultura din judet, dovada fiind prezenta numeroasa a acestora la eveniment. Au participat reprezentanti ai I.S.U. Bacau, Uniunii Scriitorilor din România, filiala Bacau, Institutiei Prefectului Judetul Bacau, celor doua universitati bacauane si ai asociatiilor istorice si militare din judet.
”Cunoastem cu totii semnificatia anului 2017, a anului 2018 când are loc Centenarul sfârsitului Primul Razboi Mondial si al Marii Uniri. Vorbim despre un eveniment unic, de o importanta majora pentru România. Am considerat ca o astfel de întâlnire este cea mai oportuna modalitate de lucru pentru ca, împreuna sa stabilim un calendar al evenimentelor pe care ni le propunem în acest context. Dincolo de actiunile respective as dori sa ne gândim si la un proiect sau doua, care sa fie simbolul Centenarului Marii Uniri si care sa dainuie peste timp. Toate propunerile dumneavoastra, ale celor prezenti vor fi centralizate iar pe cele mai reprezentative ne vom conjuga eforturile pentru a le sustine si pentru a putea oferi un mesaj de încredere si unitate tuturor bacauanilor din comunitatea noastra care sunt aici sau sunt plecati în afara granitelor tarii”, a precizat Sorin Brasoveanu, presedintele Consiliului Judetean Bacau în deschiderea manifestarii.
Cei prezenti la actiune au înaintat o multitudine de propuneri si idei de proiecte, de la simpozioane, conferinte, lansari de carte pâna la monumente sau reiterarea unor evenimente istorice, cum ar fi ”Zborul Marii Uniri”, de la Bacau la Blaj. A fost stabilit cu comitet organizatoric care va fi coordonat de Silviu Ionel Pravat, vicepresedinte al Consiliului Judetean Bacau. Propunerile de proiecte vor fi în cel mai scurt timp centralizate si vor fi identificate sursele de finantare necesare realizarii acestora.