Administrator





Astazi, 09.11.2017, la exact doi ani de la semnarea ordinului de începere a lucrarilor la noul terminal al Aeroportului International George Enescu din Bacau, a fost organizata o vizita ce a marcat finalizarea acestor lucrari, cu o importanta deosebita pentru judetul Bacau.
Invitati au fost ziaristii bacauani, senatorul Dragos Benea si deputatul Ionel Floroiu, cei care au semnat ”actul de nastere” al acestui obiectiv, primarul municipiului Bacau, Cosmin Necula, conducerea AIGE, reprezentanti ai firmelor care au fost implicate în implementarea investitiei, precum si dirigintele de santier, Maria Dobranici si Danielina Andriescu, managerul de proiect.

Cu acest prilej, presedintele Consiliului Judetean Bacau, Sorin Brasoveanu si presedintele executiv al Aeroportului International ”George Enescu” (AIGE), Oana Chelaru, au insotit invitatii, parcurgand traseul unui pasager de la sosirea în aeroport pâna la momentul îmbarcarii în aeronava.
”Finantatorul acestei investitii este Consiliul Judetean Bacau si poate astazi nu as fi vorbit aici, în calitate de presedinte daca nu era echipa invitata aici, respectiv domnul senator Dragos Benea, domnul deputat Ionel Floroiu, care au semnat ”actul de nastere” al acestui proiect de anvergura. Referitor la investitiile realizate aici, va pot spune ca platile au fost prioritate maxima si au fost efectuate întotdeauna la timp, Consiliul Judetean a monitorizat îndeaproape stadiul implementarii acestor masuri si, poate cel mai important aspect pentru bacauani, niciun moment activitatea de trafic aerian nu s-a oprit. S-a lucrat ”sub sarcina” iar noua investitie respecta toate standardele conform legislatiei specifice în vigoare. Zona în care suntem permite procesarea a 300 de pasageri pe ora ceea ce înseamna optimizarea rutelor existente si înfiintare altor destinatii”, a afirmat presedintele Consiliului Judetean Bacau, Sorin Brasoveanu. ”Prioritatea noastra acum ramâne proiectul de amenajare a pistei pentru care avem deja proiectul tehnic realizat, suntem pe locul 2 în Master Plan-ul General de Transport astfel încât într-o perioada determinata sa putem continua cu ceilalti pasi necesari demararii acestui proiect”, a mai precizat presedintele Brasoveanu.

La rândul sau, senatorul Dragos Benea a tinut sa sublinieze faptul ca, nu întâmplator a fost aleasa ziua de 9 noiembrie: ”Practic astazi se împlinesc doi ani de la darea ordinului de executie a lucrarilor. Ordinul de demarare al proiectului a fost dat în august 2015 iar la acea ora aveam doua optiuni: sa închidem aeroportul pentru un anumit interval de timp, iar bacauanii sa mearga în alte orase pentru a putea zbura catre destinatii în Europa sau sa lucram ”sub sarcina”. S-a optat pentru cea de-a doua varianta, si chiar în aceste conditii, aeroportul a mentinut un trafic de aproape 400 000 de persoane pe an, ceea ce este semnificativ. Multumesc institutiilor implicate, dirigintelui de santier, echipei de proiect care au depus toate eforturile pentru ca bacauanii sa poata beneficia acum de un aeroport modernizat. Bacauanii se pot mândri cu acest obiectiv si le multumesc tuturor.
Sigur, inima, sufletul si placa turnanta a acestei investitii e doamna Oana Chelaru, care a stat mereu pe drumuri între Bacau si Bucuresti. A fost si la Bruxelles pentru aceasta investitie deoarece Aeroportul International Bacau are un trafic peste 200.000 de pasageri documentatia pentru ajutorul de stat a trebuit mereu modificata”.

Prezent la aceasta actiune, primarul municipiului Bacau, Cosmin Necula a mentionat ca municipiul Bacau este principalul beneficiar al acestei investitii. ”Pot sa spun ca aceasta echipa pe care o aveti în fata continua sa se tina de cuvânt. Cred ca am ajuns în starea de normalitate, în care Consiliul Local si Consiliul Judetean, primarul si presedintele lucreaza în interesul cetatenilor, nu pentru satisfacerea unei dorinte politice, asa cum, în urma cu câtiva ani, un gând strâmb a blocat investitia în strada Aeroportului. În decembrie 2017, se finalizeaza exproprierile pentru aceasta strada, iar lucrarile, daca nu vor fi contestatii, s-ar putea termina în toamna anului 2018. Noua strada va avea patru benzi de circulatie, plus o banda de urgenta si se va ridica din punct de vedere estetic la înaltimea noilor investitii”, a precizat primarul Necula.
Gazda acestui eveniment, Oana Chelaru, presedintele executiv al Aeroportului International ”George Enescu”, a declarat ca investitiile realizate vor permite optimizarea curselor existente si vor deschide posibilitatea de a implementa rute noi. ”Avem deja discutii pentru o cursa spre Bucuresti. Viitoarele destinatii vor fi dictate de piata, important este ca noi le avem în vedere. Acum ne focalizam pentru investitia în pista aeroportului. Transferul de pe vechiul pe noul terminal se va face în noaptea de 14 spre 15 noiembrie 2017, pentru ca sunt foarte multe proceduri de securitate de parcurs, deoarece în partea restrictionata nu trebuie sa existe obiecte neinventariate”, a conchis Oana Chelaru.

Aeroportul International ”George Enescu” Bacau beneficiaza de doua proiecte mari de infrastructura, respectiv: ”Modernizarea si Dezvoltarea Infrastructurii de Transport Aerian”, cu o valoarea totala a investitiei de peste 20 de milioane de Euro.

Cel de-al doilea proiect se refera la “Cresterea capacitatii portante si modernizarea pistei de decolare aterizare si a suprafetelor de miscare aferente” la Aeroportul International “George Enescu” Bacau..

În acest moment este finalizat proiectul tehnic, detaliile de executie si caietele de sarcini pentru modernizarea pistei în lungime de 2.500 m care vor fi incluse în documentatia cererii de finantare din fonduri europene, prin Programului Operational Infrastructura Mare 2014-2020. Valoarea totala a investitiei în acest proiect este de 46 de milioane de Euro.

Close Search Window