Administrator



   

  La sfârsitul lunii septembrie, aproximativ, proiectul de modernizare al Aeroportului Bacau va fi finalizat. Este vorba despre doua investitii importante, în suma de 15 milioane de Euro, pentru modernizarea infrastructurii traficului aerian si pentru cresterea capacitatii portante si modernizarea pistei de aterizare si decolare.
    Trebuie reamintit faptul ca în luna septembrie a anului trecut a fost aprobat Master Plan-ul pentru Transport care a inclus si programul de reabilitare si modernizare a Aeroportului International ”George Enescu” din Bacau. La acea data, senatorul Dragos Benea sublinia importanta acestui proiect pentru bacauani: ”Este un proiect de anvergura, mai ales ca include si realizarea terminalului internodal (ceea ce presupune conectarea aeroportului cu gara, autogara si cu alte puncte de acces din municipiu). Practic, pasii care trebuie parcursi constau în finalizarea lucrarilor de infrastructura, obtinerea avizului de la Consiliul Concurentei (dat fiind faptul ca Aeroportul Bacau este singurul care a înregistrat un trafic de peste 200.000 de pasageri), lansarea licitatiei pentru pista de aterizare si terminarea strazii Aeroportului”.
    La aceasta ora, lucrarile sunt finalizate în proportie de 85%, urmând ca pâna la sfârsitul lunii septembrie terminalul nou si parcarea sa fie receptionate.
    ”Dat fiind faptul ca o serie de investitii si dotari din acest proiect sunt în sarcina Romatsa, lucrarile vor fi finalizate si receptionate în etape. Noi ne vom ocupa de receptia terminalului si parcarii, care are o capacitate de 258 de locuri, urmând ca de turnul de control sa se ocupe Romatsa, institutie care va obtine si licentele de functionare”, a precizat Sorin Brasoveanu, presedintele Consiliului Judetean Bacau.
    În afara pistei, turnului de control si parcarii, investitiile includ si terminalul de pasageri, terminalul intermodal pentru transport rutier (autocare, microbuze), cladirile tehnice (garaj, utilaje, uzina electrica, centrala termica), scarile pentru pasageri, sistemul de balizaj, o platforma de întoarcere, doua cai de rulare, platforme RESA (zone de siguranta la capatul pistei), echipamente de securitate, o unitate de pornire cu aer comprimat pentru aeronavele turboreactoare si o parcare pentru calatori cu 258 de locuri.
    „Pe masura ce s-a avansat cu modernizarea a crescut interesul operatorilor de transport fata de Aeroport. Deocamdata, suntem în faza de discutii. Când va fi terminata pista, cu siguranta va creste numarul companiilor care vor opera în Bacau si, totodata, numarul destinatiilor si al curselor”, a mai subliniat Sorin Brasoveanu, presedintele Consiliului Judetean Bacau.
    Toate investitiile au fost realizate cu respectarea stricta a normativelor europene în domeniu. Astfel, pista are o latime de 45 m si un indice de portanta 65, ceea ce permite decolarea/aterizarea avioanelor grele. Noul terminal are o suprafata de 6.300 mp si o capacitate de procesare de 300 de pasageri/ora, aspect important în situatia în care este preconizata o crestere a numarului destinatiilor si pasagerilor ca urmare a modernizarii Aeroportului.

Close Search Window