Administrator




    Presedintele Consiliului Judetean Bacau, Sorin Brasoveanu a participat miercuri, 14 iunie 2017 la Bucuresti, la Gala UNICEF. Copii si adolescenti, reprezentanti ai autoritatilor centrale si locale cu atributii în promovarea si respectarea drepturilor copilului, reprezentanti ai corpului diplomatic, ai sectorului privat, ai mediului academic si jurnalisti s-au reunit la acest eveniment de amploare, pentru a transmite mesajul ca investitia în adolescenti trebuie sa fie o prioritate. Gala UNICEF s-a dorit a fi, în primul rând, o buna oportunitate pentru a celebra parteneriatele si progresele facute în ceea ce priveste respectarea si promovarea drepturilor copilului în România si în întreaga lume.  
    Proiectele prezentate cu aceasta ocazie au avut ca punct de plecare premisa ca adolescentii sunt tot copii care au nevoie în continuare de încurajare, îndrumare si protectie si este foarte important ca autoritatile centrale si locale, profesionistii care lucreaza cu adolescentii precum si parintii sa înteleaga ce se întâmpla în aceasta perioada a vietii.
    Judetul Bacau s-a facut remarcat prin proiectele pilot derulate în comunitatile bacauane, proiecte al caror impact si rezultate ar putea fi implementate la nivelul întregii tari.
    ”Proiectele de suflet ale judetului nostru înseamna „Servicii comunitare pentru copii” dar si ”Incluziune sociala prin furnizarea de servicii integrate la nivelul comunitatilor”. Fie ca vorbim despre copii cu vulnerabilitati sau despre cadre didactice ori parinti, fiecare dintre aceste categorii beneficiaza de servicii personalizate. Aceasta pentru ca proiectele amintite includ mai multe componente, respectiv un pachet minim de servicii, pachet de  educatie incluziva de calitate si campanii de informare, constientizare si educare pentru copii si parinti deopotriva”, a declarat Sorin Brasoveanu, presedintele Consiliului Judetean Bacau. Serviciile integrate pentru copii si adolescenti raspund foarte bine realitatilor din teren si sunt un bun exemplu pentru beneficiile parteneriatelor dintre autoritatile publice, institutiile deconcentrate si comunitatile locale. Un alt proiect adresat copiilor si adolescentilor bacauani este «Învat, stiu, pot!» care permite Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului sa completeze pachetul de servicii sociale asigurat în prezent adolescentilor si tinerilor aflati în situatie de vulnerabilitate. ”Investitia în educatia continua a copiilor si a adolescentilor contribuie la cresterea incluziunii sociale, iar o astfel de oportunitate cu siguranta poate schimba destine”, a subliniat Sorin Brasoveanu referindu-se la acest proiect.
    La acest eveniment au fost prezenti copii din comunitati din judetul Bacau (mai exact din comunele Colonesti, Rachitoasa, Motoseni si Stanisesti) în care se implementeaza proiectul „Incluziune sociala prin furnizarea de servicii integrate la nivelul comunitatii” care au prezentat un program artistic si au cântat alaturi de Smiley.

     Cel mai important mesaj transmis cu aceasta ocazie a fost acela ca toti cei 1.9 milioane de adolescenti din tara noastra, indiferent de mediul din care provin, de abilitati sau dizabilitati, trebuie sa aiba acces la educatie de calitate, sa mearga la scoli unde se simt bineveniti si unde pot îsi pot dezvolta competentele si aptitudinile non-cognitive care sa îi ajute sa reuseasca în viata: încrederea în sine, optimismul, curiozitatea, rezilienta, colaborarea si comunicarea.

Close Search Window