Administrator




Reuniti în sedinta ordinara din luna octombrie, consilierii judeteni bacauani au aprobat acordarea unor premii pentru performante deosebite la nivel international si national obtinute de sportivi si antrenori din cadrul Sport Club Municipal Bacau si ai Clubului Regional de Sah „Nord-Est" din Bacau.
”Când performantele sunt realizate de copii si de adolescenti, acestea îsi maresc si mai mult valoarea, iar noi avem datoria sa-i sustinem, sa-i încurajam, astfel încât si mai multi tineri sa-si doreasca sa faca, la rândul lor, performanta.
Efortul investit siabnegatia tinerilor merituosi, care prin realizarile lor contribuie la promovarea unei imagini favorabile a judetului Bacau la nivel nationalsiinternational trebuie apreciate si promovate, pentru a se reusi închegarea spiritului de competitie în zona.Imaginea judetului nostru în tara si în lume devine tot mai favorabila cu fiecare din gesturile si actiunile acestor tineri care, instruiti si educati de îndrumatori cu experienta, îsi arata nu doar valoarea, ci si taria de caracter a unor adevarati campioni. La lista acestor minunati tineri ale caror performante duc la cresterea prestigiului judetului Bacau si a României în lume, se adauga noi nume cu rezonanta în domeniul sportului de performanta”, a precizat presedintele Sorin Brasoveanu în expunerea de motive.
Este vorba de juniorii Sport Club Municipal Bacau, Alin Rontu, Daniel Martin, Beatrice Ionela Ferent, Albert Potoceanu si antrenorii acestora, respectiv, domnii Adrian Gavriliu, Iulian Matei, Victor Donciu si Relu Auras, sportivi care se remarca prin bogatul palmares detinut în urma evolutiilor avute în competitiile internationale de mare anvergura la care au participat.
Alin Rontu, în vârsta de 16 ani, este sportiv al Sectiei sarituri în apa pregatit de antrenorul Adrian Gavriliu. El a reusitperformanta de a urca pe podiumul de premiere al Campionatelor Europene de Sarituri în apa pentru Juniori, desfasurate în iunie 2017 la Bergen, în Norvegia, unde a obtinut medalia de bronz în proba sincron-platforma 10 metri. Acesta este primul podium pentru tara noastra într-o competitie de asemenea anvergura, dupa o pauza de 25 de ani de asteptaresi de munca, ultimul rezultat notabil la masculin fiind obtinut în anul 1992, tot de un sportiv al Sport Club Municipal Bacau.
Daniel Martin, component al lotului national, a devenit vicecampion european, prin cucerirea medaliei de argint în proba de 200 metri, spate, la Campionatele Europene de înot pentru Juniori de la Netanya, din Israel, care au avut loc în luna iunie 2017. Daniel Martin are aproape 17 ani si este pregatit de antrenorul Iulian Matei. Acest cuplu sportiv-antrenor a cucerit numeroase titluri nationale si medalii la competiti iinternationale, amintind doar, locul al III-lea la Festivalul Olimpic al tineretului European si alte câteva titluri la campionate balcanice.
Înotul este un sport în care volumul de munca este urias, iar afirmarea în aceasta disciplina este dificila, mai ales în competitiileinternationale, unde România înfrunta tari cu valoroase traditii în natatiesi care ofera propriilor sportivi conditii de pregatire net superioare.
Dar nu numai reprezentantii sporturilor acvatice ai Sport Club Municipal Bacau ne-au facut cunoscuti pe plan national si international. La acestia se adauga si cei ai sporturilor bazate pe forta, agilitate, inteligenta, concentrare, echilibru si, bineînteles, multa, foarte multa munca.
Astfel, Campionatele Europene de Lupte pentru Cadeti,desfasurate la sfârsitul lunii iulie a acestui an în Bosnia-Hertegovina, la Sarajevo, au adus o medalie Bacaului si României, si nu la baieti, creditati cu sanse la podium, ci la fete, prin Beatrice Ionela Ferent care a cucerit medalia de argint si titlul de vice-campioana europeana. Aceasta extraordinara performanta reprezinta rodul muncii si, în special al talentului acestei tinere sportive, în vârsta de doar 16 ani, fapt confirmat si de antrenorul Victor Donciu. Beatrice Ionela Ferent a început pregatirile în acest domeniu în luna ianuarie 2012, iar în luna septembrie a aceluiasi an era deja vice-campioana nationala la lupte. In scurta perioada de când practica acest sport, cândva destinat exclusiv baietilor, ea a mai câstigat sase medalii pe plan international, iar aceasta a saptea medalie cucerita în acest an la Sarajevo este cea mai pretioasa.
Si pugilismul bacauan a facut ca Imnul României sa rasune în cele mai îndepartate colturi ale lumii. Bacaul este o scoala a boxului românesc, iar pentru noi, Albert Potoceanu, pregatit la Sport Club Municipal Bacau de antrenorul emerit Reul Auras, demonstreaza ca venim mereu cu boxeri talentati, care în scurt timp, vor reprezenta Bacaul si România la Jocurile Olimpice.
La Campionatele Europene de Box pentru Juniori,desfasurate în perioada 17-26 iulie 2017, la Râmnicu Vâlcea, Albert Potoceanu, acest boxer de numai 15 ani, a cucerit medalia de argint si a devenit vice-campion european la categoria 105 kg, aratându-si valoarea în fata unuia dintre favoritii categoriei, în conditiile în care bacauanul nostru se antreneaza doar de un an. Aceasta performanta este o mare reusita pentru Bacau si pentru România.
Albert Potoceanu este un sportiv talentat si cu un mare potential, având în vedere ca, la vârsta lui de 15 ani, boxeaza la cea mai grea si mai riscanta dintre categorii. Actualmente, el se antreneaza la Bacau în cadrul Lotului Olimpic de Juniori, coordonat tot de Reul Auras, antrenor emerit de box, care a instruit si educat generatii de tineri sportivi cu care a câstigat un numar impresionant de medalii la campionate europene si mondiale.
O alta performanta deosebita, cu care judetul nostru se mândreste,este si cea a profesorului de istorie Silviu Ifrim, candidat la titlul de maestru al sahului, care a realizat o frumoasa premiera sahistica în contul Bacaului, cucerind doua titluri de campion national, la proba de sah clasic si la cea de sah rapid, în competitiile desfasurate în luna iulie 2017 la Vaslui, în cadrul Campionatului National de Sah pentru Veterani. Cele doua locuri întâi au fost completate si de un titlu de vice-campion national la sah blitz. Aceasta performanta reprezinta o mare realizare, pentru judetul Bacau, Silviu Ifrim, devenind primul campion national la sah din istoria Bacaului.
Cu o mare pasiune pentru sah, dar si pentru profesia sa de profesor, domnul Silviu Ifrim acorda copiilor cursuri gratuite de sah, considerând ca sahul nu este doar un sport al mintii, ci si un bun instrument de dezvoltare a atentiei, de antrenare a memoriei de scurta si de lunga durata, care duce la descoperirea dorintei de a fi mai bun, de a fi învingator.

Close Search Window