Administrator




Consilierii judeteni, reuniti în cadrul ultimei sedinte a Consiliului Judetean Bacau, de marti, 29 august 2017 au aprobat varianta actualizata a Strategiei de dezvoltare durabila a Judetului Bacau în orizontul de timp 2009-2021. Pentru redactarea acestui document, esential pentru accesarea fondurilor europene în urmatorul interval de timp, presedintele Consiliului Judetean Bacau a demarat, în urma cu un an, campania ”Bacaul, pas cu pas”. Au fost evaluate comunitati din judet, atât din punct de vedere al infrastructurii, economiei, serviciilor sociale cât si al sanatatii si educatiei. Au fost inventariate punctele tari si cele slabe ale comunelor si oraselor si s-a realizat lista prioritatilor de investitii în fiecare dintre domeniile enumerate. Toate aceste propuneri de proiect, inclusiv solutiile de finantare dar si indicatori de monitorizare ai activitatilor îndeplinite se regasesc acum în strategia actualizata. O etapa la fel de importanta în creionarea strategiei actualizate a constat în seria de întâlniri si mese rotunde cu factorii de decizie si jucatorii importanti din mediul economic, social, din sanatate si educatie, discutii cu reprezentanti ai institutiilor publice, ai administratiei locale în care au fost identificate idei de sprijin, concretizate apoi în propunerile de proiecte.
Documentul pe care îl supunem spre aprobare astazi este rezultatul muncii de un an de zile. Începând cu luna august a anului trecut am organizat întâlniri cu toti factorii reprezentativi ai comunitatilor bacauane, aceasta însemnând agenti economici, Camera de Comert si Industrie a judetului, cele doua universitati bacauane, institutii publice, factori de decizie de la nivelul U.A.T.-urilor, primari, viceprimari, reprezentanti ai Bisericii, ONG-uri. Toti ne-am unit fortele pentru a da contur unei strategii viabile care sa fie mai mult decât un document necesar.  Urmatorul pas a fost supunerea strategiei în dezbatere publica, pentru o perioada de 30 de zile, timp în care, toate propunerile si sugestiile venite din partea societatii civile au fost analizate si au îmbunatatit varianta finala a documentului. Sunt convins ca acum, strategia, asa cum este în varianta actualizata este instrumentul programatic, realist si eficace, mai ales ca aceasta contine doua capitole importante : portofoliul de proiecte,  creionate în acord cu prioritatile comunitatilor, cu sursele de finantare corespunzatoare si, capitolul cuprinzând indicatorii de monitorizare. Ce avem de facut de acum înainte este sa implementam proiectele cuprinse în strategie pentru ca ele reflecta necesitatile oamenilor iar noi suntem responsabili pentru îndeplinirea lor. Vorbim, de fapt, despre scopul ultim al eforturilor comune, de a oferi un trai mai bun locuitorilor judetului Bacau, fie ca ne referim la accesul la utilitati publice, infrastructura sau servicii în sanatate, educatie si sociale”, a precizat Sorin Brasoveanu, presedintele Consiliului Judetean Bacau.
La rândul sau, prof. dr. arh. Nicolae Țaralunga, coordonatorul echipei de elaborare a documentului a subliniat deschiderea autoritatilor bacauane si modul în care acestea au înteles importanta strategica a lucrarii: ”M-am bucurat sa constat aici, la Bacau, faptul ca atât conducerea Consiliului Judetean cât si autoritatile din teren au dorit, de la început ca Strategia de Dezvoltare sa nu fie un simplu studiu, care, o data întocmit sa ramâna într-un sertar. Am identificat parteneri foarte seriosi, inclusiv Camera de Comert, este un drum nou, am vazut si parteneriatul cu universitatile bacauane, «Vasile Alecsandri» si «George Bacovia», care au, fiecare, un portofoliu  sanatos de proiecte. Daca vor veni initiative si din alte zone, atunci, într-adevar, Bacaul poate sa devina un model pentru alte judete”. 
La nivelul judetului exista o ”Strategie de dezvoltare durabila pentru orizontul de timp 2009-2021", elaborata în cadrul Programului Operational Dezvoltarea Capacitatii Administrative 2007-2013 dar noile orientari si regulamente adoptate la nivel european ca si realitatile din teren au impus actualizarea acestui document. Aceasta a fost necesara mai ales pentru a asigura corelarea obiectivelor de dezvoltare existente cu obiectivele strategice regionale si nationale identificate în cadrul documentelor aferente perioadei 2014-2020.
Strategia în varianta actualizata va constitui documentul programatic pe termen mediu si lung pentru stabilirea planului de actiune în vederea identificarii domeniilor prioritare care au nevoie de finantare în perioada de programare financiara a fondurilor structurale 2017-2021 si pregatirea portofoliului de proiecte.

Close Search Window