În perioada 10-15 mai 2016, în cadrul proiectului-pilot ”Un altfel de sprijin pentru dezvoltarea zonelor rurale sarace bacauane din Valea Zeletinului – promovarea învatarii si consolidarii limbii franceze în vederea dezvoltarii comunitare, în contextul extinderii relatiilor de colaborare cu Franta” a avut loc o noua etapa - schimbul de experienta între elevii comunelor Colonesti, Motoseni, Rachitoasa si Stanisesti (câte 10 elevi de la fiecare comuna) si elevii francezi de la Colegiul privat “Rosaire” si Colegiul public ”Wanda LANDOVSKA” din Saint –Leu-la – Forêt. Concret, un numar de 40 de elevi din Valea Zeletinului s-au deplasat în Franta unde, la scolile partenere din cadrul proiectului au participat la orele de limba franceza si le-au vorbit colegilor francezi despre familiile lor si despre scoala româneasca. Informatiile privind istoria, cultura, viata sociala a comunitatilor satesti din zona Zeletinului a judetului Bacau, au fost întregite de succinte prezentari realizate de fiecare echipa din cele patru comune cu sprijinul profesorilor lor însotitori.
Acest schimb de experienta organizat de Asociatia Amitié Roumaine Saint –Leu, nu ar fi fost posibil, fara implicarea personala, fara efortul, devotamentul si responsabilitatea membrilor acesteia, în mod special a presedintei asociatiei, d-na Raluca Moulinier, a doamnei Martine Delambre sau a domnului Jacque Petiard - membrii ai Consiliului administrativ al asociatiei.
Programul, organizat de partenerul de proiect Asociatia Amitié Roumaine Saint –Leu, a cuprins si prezentari ale obiectivelor culturale importante din Paris printre care: Domul Invalizilor, mormântul lui Napoleon, Turnul Eiffel sau Arcul de Triumf din Place de L'Etoile. A fost vizitat si castelul de la Chantilly, situat la aproximativ 40 de kilometri distanta de Paris, constructie si arhitectura impresionanta, cu o galerie de arta ce gazduieste opere ale unor artisti precum Raphael, Botticelli, Guercino si Jean-Baptiste-Camille Corot .
Un moment emotionant a fost seara româneasca de cântec si dans organizata de profesorii de la Conservatorul din Argenteuil: clasa de pian, clasa de dans si în mod special clasa de formare muzicala condusa de o românca, profesor de muzica. Copiii din cele patru comune de pe Valea Zeletinului au oferit si ei un moment muzical cu piese din repertoriul traditional.
“Sunt multumit ca în mandatul meu am reusit sa initiez si sa ma implic într-un proiect care a motivat elevii din zona cea mai saraca a judetului nostru sa învete limba franceza, un proiect ce a încântat si bucurat inimile acestor minunati copii, talentati, frumosi, dornici de a-si depasi conditia si care au lasat o impresie puternica francezilor, mai ales ca urmare a sustinerii unui program artistic traditional de cântec si dans românesc si de prezentare a comunei lor în limba franceza. Cu siguranta ca fara îndrumarea si implicarea profesorilor lor reusita nu ar mai fi fost aceeasi”, a tinut sa sublinieze la finalul evenimentului, managerul acestui proiect, Ionel Floroiu, vicepresedinte al Consiliului Judetean Bacau.
Proiectul, initiat de Asociatia Amitié Roumaine Saint –Leu (FR) împreuna cu Judetul Bacau, prin Consiliul Judetean Bacau, se deruleaza în parteneriat cu primariile si consiliile locale ale celor patru comune si cu Asociatia Româno- Franceza St Leu-Izvorul Berheciului (RO).