Administrator


 

Am revenit luni, 7 septembrie 2020, cu o noua adresa catre Primul ministru prin care am solicitat banii necesari functionarii Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Bacau.

Este al treilea demers de acest gen realizat, în ultimele trei luni, în conditiile în care în proiectul bugetului de stat pe anul 2020, aprobat de Guvern au fost taiate o parte din fondurile necesare functionarii sistemului de asistenta sociala si protectia copilului. Iar sumele alocate la începutul anului si apoi la rectificarea bugetara au ajuns pâna în luna iunie a acestui an.

Reamintesc faptul ca Guvernul si-a luat, la începutul acestui an, angajamentul de a respecta 90% din standardul de cost, chiar daca acesta este neactualizat, raportarea fiind la standardul de cost de acum 5 ani. Si nici macar în aceste conditii, nu am primit banii.

Conform legii, bugetul unei Directii de Asistenta Sociala si Protectia Copilului este asigurat în proportie de 90% de la bugetul de stat, alocat de Guvern, iar diferenta de 10% este suportata din bugetul Consiliilor Judetene. Însa sumele alocate au acoperit mai putin de 20% din necesarul functionarii activitatii Directiei de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Bacau.

Consiliul Judetean Bacau a sustinut pâna acum activitatea de functionare a institutiei, altfel, începând cu 1 iulie, 3038 de beneficiari de servicii sociale din care 1795 sunt copii erau în pericol de a ramâne fara banii necesari subzistentei. 

Serviciile oferite copiilor si familiilor acestora sunt de mai multe tipuri. Astfel, 459 de copii sunt îngrijiti în sistem rezidential public si privat, 846 se afla în plasament la asistenti maternali profesionisti si 490 de copii se afla în plasament în cadrul familiilor. Pentru copiii aflati în reteaua DGASPC si pentru membrii familiilor acestora, institutia furnizeaza si alte tipuri de servicii precum cele de consiliere, îngrijire, monitorizare si suport pentru reintegrare socio-profesionala si în familie.  

La acestia se adauga si 1.765 de salariati care, începând cu data de 10 septembrie 2020 nu îsi mai pot primi salariile din lipsa fondurilor. 

Problemele au aparut dupa ce Guvernul a redus fondurile alocate judetelor din sumele defalcate din TVA. De exemplu, la capitolul sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale, judetul Bacau a primit cu 17 milioane de euro mai putin.  

Pâna acum, Consiliul Judetean Bacau a alocat peste 15 milioane de euro, sprijinind activitatea institutiei.

Close Search Window