Consiliul Judetean Bacau s-a alaturat si în acest an echipei proiectului Let’s do It Romania! prin care voluntari din toata tara au participat la Ziua de Curatenie Nationala.
24 septembrie 2011 a unit în Bacau câteva mii de voluntari care au raspuns apelului privind participarea la marea curatenie.
Buna colaborare între Consiliul Judetean Bacau si Asociatia Terra Mater, organizatorul la nivelul judetului Bacau a campaniei “Let’s Do It, România!” a contribuit la succesul evenimentului din 24 septembrie.
În urma centralizarii datelor la nivelul judetului, au rezultat un numar de 7.286 voluntari participanti la eveniment si 11.124 saci cu deseuri colectate. Au luat parte la eveniment reprezentanti din cadrul celor 50 de primarii participante din judet, alaturi de cadrele didactice si elevii de la scolile de pe raza acestora.
“Let`s Do It, Romania!” este proiectul tuturor celor care cred ca în România se întâmpla si lucruri pozitive, atunci când fiecare este dispus sa contribuie, chiar si cu foarte putin: o singura zi, pentru o Românie curata!