Administrator


Marti, 9 august 2011, Consiliul Judetean Bacau a oferit Diploma de Excelenta domnului Oleg Frunza, luptator anticomunist, supravietuitor al lagarului din Krasnoiarsk.

În cadrul unei ceremonii emotionante, alaturi de presedintele Dragos Benea, de vicepresedintii Maricica Cosa si Dumitru Braneanu, de invitati din raionul Orhei - Republica Moldova, domnul Frunza a rememorat parcursul unei vieti derulate sub semnul tragicului.
La 17 ani, înca elev la Liceul Pedagogic din Orhei, activa într-o organizatie clandestina, Majadahonda, dupa numele orasului spaniol unde luptasera legionarii români în timpul razboiului civil.
În 1940, în ajunul Craciunului a participat, împreuna cu alti colegi de organizatie la o actiune îndrazneata - au lipit afise anticomuniste pe geamurile ªcolii Medii din Orhei si au arborat steagul românesc pe câteva cladiri din oras, printre care se afla si cladirea NKVD ului. Represaliile au început rapid, tinerii participanti la actiune care aveau peste 18 ani au fost împuscati, cei aflati sub vârsta majoratului au primit ani grei de lagar. La cei 17 ani ai sai, Oleg Frunza a primit înca 17 ani de munca silnica. În Siberia.
Dupa expirarea sentintei, primeste o alta - domiciliul fortat pe viata. Cei condamnati la aceasta sentinta nu aveau dreptul de a beneficia de acte. Situatia a durat 5 ani, pâna în 1955 când Hrusciov a ridicat aceasta interdictie si condamnatii la domiciliul fortat au primit acte.
Oleg Frunza s-a gândit sa vina în România unde se refugiasera parintii sai. Nici parcursul ulterior nu a fost unul usor. Ambasada României la Moscova a refuzat sa-i elibereze documentele pentru ca era din Basarabia. A fost ajutat de un jurnalist polonez care i-a explicat ce trebuie sa faca.
A locuit o vreme în Bucuresti, a urmat Academia de Studii Economice, a lucrat ca si contabil iar de 20 de ani este stabilit in Bacau.

Fotografii: Geta Panait si Razvan Bibire

Close Search Window