Administrator


Aproape 20 000 de copii, parlamentari si consilieri judeteni, specialisti ai Camerei Agricole Judetene si ai Directiei pentru Protectia Plantelor  au participat astazi, 27 octombrie 2011 la startul programului "Livada copilariei". Dragos Benea, presedintele Consiliului Judetean Bacau a fost alaturi de copiii din comuna Colonesti, vicepresedintele Maricica Cosa,  de cei din Damienesti iar vicepresedintele Dumitru Braneanu a participat la actiune împreuna copiii din Dofteana.

Fiecare elev al claselor I-VIII din cele 188 de scoli participante a plantat câte un puiet de pom fructifer, puiet pe care îl va îngriji de-a lungul timpului. În acest fel, copiii vor deveni mai responsabili fata de mediul înconjurator, întelegând importanta protejarii acestuia si aducându-si un aport direct la refacerea zonelor în care locuiesc.
Prin acest program, care se doreste a fi derulat pe o perioada pe 4 ani, vor fi refacute sau înfiintate 112 livezi, în general fostele livezi ale scolilor sau acolo unde nu au existat, terenuri  aflate în proprietatea scolilor, usor accesibile copiilor.

„Tin sa le multumesc primarilor care s-au implicat si sa le transmit un sentiment de apreciere din partea Consiliului Judetean Bacau pentru ca au înteles importanta unui asemenea demers, cu o valoare materiala mai scazuta dar cu un puternic mesaj educativ si ecologist”, a subliniat Dragos Benea.

La nivelul întregului judet s-au înscris în program un numar de 44 de primarii.

Close Search Window