Marti, 25 ianuarie, Consiliul Judetean Bacau a primit vizita domnului Igor Sidorov, consilier pe probleme economice al Ambasadei Federatiei Ruse în România. Împreuna cu reprezentantul Asociatiei de prietenie Ruso-Româna, filiala Bacau, au fost întâmpinati de cei doi vicepresedinti ai Consiliului Judetean si de Prefectul judetului.
În cadrul întrevederii, Igor Sidorov a subliniat faptul ca scopul prezentei sale în judetul Bacau, ca urmare a discutiilor purtate cu Ambasadorul Federatiei Ruse la Bucuresti, Excelenta Sa, Alexander Churilin, este de a dezvolta, nu numai relatii culturale, deja începute, ci si relatii economice între judetul Bacau si regiuni ale Federatiei Ruse.
Vicepresedintele Consiliului Judetean, Dumitru Braneanu a aratat faptul ca “deja s-au realizat primii pasi în cadrul colaborarilor noastre. La sfarsitul anului trecut am organizat saptamâna filmului rusesc in cadrul liceelor bacauane, pentru ca liceenii claselor a XII-a sa vina în contact cu marea cultura rusa, la Biblioteca Municipala din Onesti si la sala Ateneu a filarmonicii -Mihail Jora-, unde ecranizarea operei lui Cehov -Pianina mecanica- a precedat concertul de Craciun sustinut de orchestra din Sankt Petersburg”.
Dl.Dumitru Braneanu a amintit si faptul ca una din regiunile rusesti, respectiv Regiunea Kaluga, a confirmat, saptamâna trecuta, dorinta de colaborare cu judetul nostru, propunând câteva posibilitati de parteneriate în domeniile cultura, sport, cercetare, educatie, tineret si turism.
La finalul discutiilor, oficialul rus, a prezentat materialele informative pe care le-a pus la dispozitia autoritatilor publice si a agentilor economici bacauani, subliniind necesitatea realizarii relatiilor directe între întreprinderi si oamenii de afaceri. “Sarcina mea este de a ajuta agentii economici din Bacau si din tara mea de a intra în contact direct, fara intermediari”.
Agenda vizitei a cuprins o întâlnire cu oamenii de afaceri bacauani, care a avut loc la Camera de Comert si Industrie Bacau, în dupa amiaza aceleasi zile si vizitarea unor companii de top din Bacau, si anume Întreprinderea “Aerostar” si “World Machinery Works”, a doua zi , în data de 26 ianuarie a.c.
La Camera de Comert si Industrie Bacau, domnul vicepresedinte Silviu Bondor a tinut sa sublinieze faptul ca “este initiativa Consiliului Judetean de a favoriza aceste relatii între oficialitatile ruse si cele bacauane, în scopul de a duce reciproc informatia, pentru ca agentii economici din cele doua tari, pe profilul si pe directia care se dezvolta, sa poata gasi punti de legatura”.
Domnul consilier Sidorov, a aratat ca “am venit la Camera de Comert si Industrie Bacau cu catalogul tuturor regiunilor Federatiei Ruse, a potentialului economic al acestora, care cuprinde informatii despre colaborarea directa cu firmele noastre, contactele Camerelor de Comert si Industrie ale regiunilor si ale întreprinderilor mari, importatori, exportatori si produsele acestora. Am pregatit si informatii concrete pentru prelucrarea lemnului, ca urmare a interesului aratat în acest domeniu”.
Domnul consilier Sidorov, a raspuns la solicitarile fiecarui agent economic, fie prin prezentarea contactelor companiilor care pot reprezenta potentiali parteneri, fie prin recomandari punctuale, cum ar fi participarea la expozitii virtuale sau la târguri si expozitii pe domenii de interes, organizate în diferite locatii din Federatia Rusa, transmiterea de scrisori de intentie sau de cereri de oferta directe, revenind la afirmatia sa ca “totul depinde de companiile dumneavoastra”.
Exista asadar, premise suficiente pentru dezvoltarea unor colaborari economice între judetul Bacau si regiuni din Federatia Rusa, si prin facilitarea întreprinzatorilor bacauani de a dialoga direct cu oameni de afaceri rusi, ceea ce dl.Igor Sidorov, consilierul pe probleme economice de la Ambasada Federatiei Ruse în România a încercat sa realizeze prin informatiile si materialele puse la dispozitie, în cadrul întrevederii avute la Camera de Comert si Industrie Bacau.