Administrator

Anunț privind deschiderea consultării publice

Astăzi, 23.11.2021, președintele Consiliului Județean Bacău anunță deschiderea procesului de dezbatere publică privind următorul proiect de act normativ: stabilirea taxelor locale prevăzute de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aplicabile în anul 2022.

Impozitele şi taxele locale sunt reglementate de Titlul IX „Impozite si taxe locale” din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit prevederilor art. 489 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, consiliile judeţene pot stabili cote adiţionale la impozitele şi taxele locale care nu pot fi mai mari de 50% faţă de nivelurile maxime stabilite prin lege.

De asemenea, art. 27 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, precizează că impozitele şi taxele locale se aprobă de consiliile județene în limitele și în condițiile legii.

În baza prevederilor legale mai sus menţionate, instituțiile publice subordonate Județului Bacău au fundamentat și au propus pentru anul 2022, nivelurile taxelor locale.

Documentația aferentă proiectului de act normativ include (după caz):

  • referatul de aprobare al președintelui nr. 21815/16.11.2021,
  • raportul Direcției economică nr. 21817/16.11.2021,
  • textul complet al proiectului actului respectiv,
  • nota de fundamentare nr. 17058/05.11.2021 a Structurii Arhitect – Șef din cadrul Consiliului Județean Bacău,
  • nota de fundamentare nr. 20646/05.11.2021 a Structurii Arhitect – Șef din cadrul Consiliului Județean Bacău,
  • nota de fundamentare nr. 20796/03.11.2021 a Direcției achiziții publice
  • nota de fundamentare nr. 21298/09.11.2021 a Direcției juridice și administrație publică locală,
  • notele de fundamentare nr. 2355/2356//08.09.2021 ale Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău,
  • notele de fundamentare nr. 1644/1645/10.09.2021 ale Complexului Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău,
  • nota de fundamentare nr. 1713/24.08.2021 a Bibliotecii Județene „Costache Sturdza” Bacău,
  • nota de fundamentare nr. 559/08.09.2021 a Ansamblului Folcloric „Busuiocul” Bacău,
  • nota de fundamentare nr. 416/16.09.2021 a Filarmonicii „Mihail Jora” Bacău,
  • nota de fundamentare nr. 454/24.08.2021 a Revistei Ateneu,
  • nota de fundamentare nr. 3115/15.09.2021 a Serviciului Public Județean de Drumuri Bacău,
  • nota de fundamentare nr. 890/03.10.2021 a Serviciului Public de Protecție a Plantelor Bacău.

Documentația referită mai sus poate fi consultată pe site-ul www.csjbacau.ro secțiunea „Informații publice”, subsecțiunea <<Transparență decizională – Proiecte de hotărâri/dispoziții supuse procedurii de dezbatere publică>>.

Observațiile și propunerile persoanelor interesate vor fi transmise on line sau prin poștă, până la data de 06.12.2021. E-mail-urile indicate sunt: directiajuridica@gmail.com, oana.irimia@csjbacau.ro, persoana desemnată – Oana Irimia sau secretariat@csjbacau.ro.   

Materialele transmise vor purta mențiunea: „Propuneri privind dezbaterea proiectului de act normativ privind stabilirea taxelor locale prevăzute de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aplicabile în anul 2022”.

| Anunț dezbatere publică | Proiect de hotărâre | Anexa 1 | Anexa 1.a | Anexa 2 | Anexa 3 | Anexa 4 | Anexa 5 | Anexa 6 | Anexa 7 | Anexa 8 |  Raport la proiect | Referat de aprobare | Note de fundamentare |

Close Search Window