Marti, 2 iunie 2009, a fost prezent la Consiliul Judetean Bacau, Jean-Louis CRASSAT, directorul Exploatatiei Agricole din Magnac-Bellac.
Misiunea domniei sale a fost continuarea legaturilor stabilite între Liceul „J.M.Elias„ Sascut si Liceul Magnac din Limousin, în cadrul Acordului de Parteneriat realizat între Consiliul Judetean Bacau si Consiliul Regional Limousin.
Începuturile acestei colaborari s-au realizat înca din 2005 când s-au pus bazele proiectului în triparteneriat “Sustinerea dezvoltarii agricole din Republica Moldova si a Moldovei din România, respectiv a judetului Bacau” , iar colaborarea a fost continuata în baza Conventiei de cooperare, semnata în octombrie 2005, între Regiunea Limousin si judetul Bacau.
În baza axei de colaborare a Conventiei privind mobilitatea elevilor si a cadrelor didactice, au avut loc schimburi de experienta si transfer de bune practici între Liceul „J.M.Elias" Sascut si Liceul Magnac din Limousin.
În aprilie 2008, elevii bacauani au gazduit elevi francezi, iar în noiembrie, 10 elevi bacauani au fost în Franta; ambele actiuni au reprezentat o ocazia favorabila pentru schimb de experienta si cunoasterea unui nou mod de gândire si actiune pe linia democratiei scolare.
Consiliul Judetean Bacau si-a exprimat sustinerea acestor proiecte având în vedere faptul ca România si Franta detin cele mai mari suprafete de teren agricol.
La rândul sau, Jean-Louis CRASSAT s-a declarat încântat de colaborarea dintre cele doua licee si de faptul ca „Tinerii din extrema estica se întâlnesc cu cei din extrema vestica”.
La Sascut a fost gazduit un grup de elevi din Limousin pentru schimb de experienta si bune practici în domeniul agricol. Printre activitatile desfasurate au fost vizitarea dispensarului veterinar, a fermei de melci din Racaciuni, precum si a bisericii din sat, organizarea de dezbateri privind combaterea violentei si chiar au participat la mulsul oilor.