Administrator

Componența Autorității de Ordine Publică Bacău - iunie 2022

Mandatul membrilor Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică este valabil până la următoarele alegeri locale pentru consiliile judeţene, urmând ca după alegerile locale să fie desemnată o altă componenţă pentru o perioadă de 4 ani. Conform art. 17 alin. (2) din Legea nr. 218/2002, autoritatea teritorială de ordine publică este constituită din şeful inspectoratului de poliţie judeţean, un reprezentant al Corpului Naţional al Poliţiştilor, subprefect, 6 consilieri desemnaţi de consiliul judeţean, 3 reprezentanţi ai comunităţii desemnaţi de preşedintele consiliului judeţean, şeful inspectoratului pentru situaţii de urgenţă judeţean, şeful inspectoratului judeţean de jandarmi şi şeful poliţiei locale din municipiul reşedinţă de judeţ.

În vederea realizării atribuţiilor prevăzute de lege, conform Hotărârii Guvernului nr. 787/2002 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a autorităţii teritoriale de ordine publică, Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Bacău îşi desfăşoară activitatea şi în comisii de lucru, care se întrunesc lunar.

Informările periodice, planurile de măsuri, programele, strategiile de acţiune şi orice alte documente elaborate de comisiile de lucru, prin care se angajează Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Bacău în relaţiile cu terţii, se supun spre adoptare sau, după caz, spre aprobare plenului acesteia, care se pronunţă în acest sens.

Close Search Window