Miercuri, 24 aprilie 2013, Consiliul Judetean Bacau a primit vizita Ambasadorului Frantei la Bucuresti, Excelenta Sa, domnul Philippe Gustin. Subiectele discutiei cu oficialitatile au atins aspecte referitoare la dezvoltarea economica locala, absorbtia fondurilor europene, integrarea populatiei defavorizate, si valorizarea patrimoniului. Cooperarea culturala franco- româna a reprezentat un alt subiect important, Excelenta Sa, domnul Ambasador, împreuna cu directorul Institutului Cultural Francez din Iasi, domnul Alain Ramette având programate si o serie de întâlniri la Universitatea din Bacau. Dragos Benea, presedintele Consiliului Judetean Bacau a amintit în acest context despre cooperarea cu regiunea Limousin-Franta, cooperare derulata pe multiple planuri si cu rezultate foarte bune, începând cu anul 2005.
Delegatia franceza a manifestat un interes deosebit pentru ”punctele fierbinti” ale agendei publice românesti: pentru regionalizare, descentralizare si schimbarea Constitutiei. ”Sunt instrumente necesare pentru a construi o Românie mai puternica, o Românie cu potential de partener egal la masa discutiilor europene. Avem nevoie de investitii mari în infrastructura, drumuri si alimentare cu apa din fonduri publice europene iar aceste instrumente se pot dovedi foarte utile”, afirma presedintele Consiliului Judetean Bacau, referindu-se la regionalizare si descentralizare. Primii pasi au fost, de altfel, facuti. În martie anul acesta, Ambasada României de la Paris a organizat o întâlnire în cadrul careia s-a constituit un forum pentru descentralizare si regionalizare. Acest forum are deja planificata prima întâlnire de lucru la Constanta, în luna iunie 2013.
Referindu-se la absorbtia fondurilor europene, domnul Dragos Benea a subliniat ca, ”un punct forte pentru Regiunea Nord Est este faptul ca toate fondurile europene alocate acestei regiuni sunt implementate sau în curs de absorbtie, problema este ca totusi, aceste fonduri s-au dovedit a fi prea putine comparativ cu nevoile reale ale comunitatilor. Pe termen lung, speram ca, la nivel national, România sa poata depasi, în 2020, o rata de absorbtie a fondurilor europene de peste 60%”.
La rândul sau, ambasadorul Philippe Gustin si-a manifestat încrederea în capacitatea judetului Bacau de a continua proiectele demarate si, a reiterat principalul scop al vizitei, acela de a initia ”o colaborare mai intensa, atât pe plan economic cât si cultural, pentru ca România este, în mod traditional un partener de baza în spatiul francofon”.