Administrator

Anunț privind deschiderea consultării publice

Astăzi, 15.07.2021, președintele Consiliului Județean Bacău anunță deschiderea procesului de dezbatere publică privind următorul proiect de act normativ: aprobarea tarifelor pentru utilizarea locurilor din parcarea R.A. Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău.

R.A. Aeroportul Internațional „George Enescu” funcționează în subordinea Consiliului Județean Bacău, odată cu intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern nr. 398 din 1997 privind trecerea unor regii aeroportuare de sub autoritatea Ministerului Transporturilor sub autoritatea consiliilor județene. Prin Hotărârea Consiliului Județean Bacău nr. 137/2018 s-a aprobat prestarea serviciului de interes economic general de către R.A. Aeroportul „George Enescu” Bacău. Potrivit prevederilor art. 8.1 din contractul privind îndeplinirea obligației serviciului de interes economic general de către R.A. Aeroportul Internațional și pct. (30) din Decizia Comisiei Europene C (2018) nr. 3171/2018, tarifele aeroportuare practicate de R.A. Aeroportul Internațional Bacău se aprobă de către Consiliul Județean Bacău. Responsabilitatea fundamentării tarifelor revine R.A. Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău.

Documentația aferentă proiectului de act normativ include (după caz):

  • referatul de aprobare al președintelui nr. 12756/13.07.2021,
  • raportul Direcției economică și managementul calității nr. 12757/13.07.2021,
  • textul complet al proiectului actului respectiv,
  • nota de fundamentare nr. 2735/01.07.2021.

Documentația referită mai sus poate fi consultată pe site-ul www.csjbacau.ro secțiunea „Informații publice”, subsecțiunea Transparență decizională – Proiecte de hotărâri/dispoziții supuse procedurii de dezbatere publică.

Observațiile și propunerile persoanelor interesate vor fi transmise online sau prin poștă până la data de 26.07.2021. E-mail-urile indicate sunt: directiajuridica@gmail.com, oana.irimia@csjbacau.ro, persoana desemnată – Oana Irimia sau secretariat@csjbacau.ro.   

Materialele transmise vor purta mențiunea: „Propuneri privind dezbaterea proiectului de act normativ privind aprobarea tarifelor pentru utilizarea locurilor din parcarea R.A. Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău”.

Pentru cei interesați există și posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociație legal constituită sau de către o altă autoritate publică până la data de 26.07.2021.

 
Close Search Window