Administrator




    Modernizarea Aeroportului International „George Enescu” este la turatie maxima. Ieri, 21 aprilie 2019, a fost data în folosinta parcarea aeroportului, ultimul obiectiv bifat din proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de transport aerian”. Parcarea are o suprafata de peste 18.000 mp, o capacitate de 300 de locuri si va asigura atât servicii de parcare temporara cât si parcare pe termen lung pentru pasagerii care se deplaseaza cu masina pâna la aeroport.

   Finalizarea acestei investitii se adauga celorlalte obiective terminate pâna la aceasta ora, respectiv terminalul de pasageri, turnul de control si anexa administrativa, uzina electrica, terminalul intermodal pentru transport rutier, rezervorul de apa antiincendiu si statia pompare, garajul auto si centrala termica. Valoarea investitiilor realizate începând cu anul 2015 în cadrul proiectului de modernizare a aeroportului, se ridica la aproximativ 18 milioane de Euro.

 „Marcam evenimentul de astazi, de punere în functiune a parcarii de la aeroport, ca fiind un moment important pentru infrastructura de transport aerian a judetului nostru. De asemenea, vineri, 19 aprilie 2019, a fost ultima zi pentru depunerea ofertelor pentru modernizarea pistei, pâna la jumatatea lunii iulie a acestui an speram sa avem o oferta câstigatoare; lucrarile pe strada Aeroportului sunt si ele în plina desfasurare si pâna în toamna ar trebui sa fie finalizate; as aminti si faptul ca, în timpul lucrarilor de modernizare, aeroportul bacauan nu a fost închis nicio zi, ca s-a lucrat sub sarcina, ceea ce a dublat practic efortul personalului care a procesat milioane de pasageri. Dar, astazi, odata cu inaugurarea parcarii, primul dintre cele doua proiecte majore este finalizat si suntem la turatie maxima si cu cel de-al doilea care înseamna modernizarea pistei. Vorbim asadar de momente cheie în acest proces complex care este modernizarea Aeroportului „George Enescu” si bacauanii trebuie sa stie ca ne tinem de cuvânt. Suntem o echipa iar numitorul comun este mobilizarea pentru confortul bacauanilor”, a subliniat senatorul Dragos Benea.

 

Aspectul a fost punctat si de presedintele Consiliului Judetean Bacau, Sorin Brasoveanu: „Modernizarea aeroportului din Bacau reprezinta nu numai îndeplinirea unui obiectiv al Strategiei de Dezvoltare Durabila, si anume conectarea judetului Bacau si a întregii regiuni la destinatii europene, cu implicatii directe asupra dezvoltarii economice si sociale, ci si rezultatul unei munci în echipa si a unei colaborari eficiente interinstitutionale. Echipa de management de la aeroport, împreuna cu reprezentanti ai Ministerului Transporturilor, Consiliului Concurentei, consultanti a întocmit documentatia si a parcurs procedura legala pentru acordarea de catre Comisia Europeana a ajutorului de stat în valoare de 56 de milioane de Euro. Ajutorul de stat obtinut permite finantarea integrala a celor doua proiecte majore de modernizare a infrastructurii aeroportuare, precum si achizitionarea de echipamente si utilaje care au ca scop cresterea gradului de siguranta si securitate aeroportuara. În paralel, se afla în derulare si cel de-al doilea proiect care are ca obiectiv cresterea capacitatii portante si modernizarea pistei de decolare. Pe lânga cele doua proiecte, lucrarile care se efectueaza în prezent la strada Aeroportului vin sa întregeasca amplul proces de modernizare a aeroportului bacauan. Ne-am unit eforturile pentru ca interesul nostru, al tuturor, este ca cetatenii judetului Bacau sa poata beneficia de cele mai bune servicii de transport, atât din punct de vedere al calitatii infrastructurii cât si al sigurantei de zbor”.

  Reamintim ca strada Aeroportului este finantata, prin asocierea dintre Consiliul Judetean Bacau si municipiul Bacau, cu 95% din valoarea lucrarilor de catre Consiliul Judetean si 5% de catre primaria municipiului. Aceasta strada, care este un obiectiv important în procesul complex de modernizare a infrastructurii aeroportuare, va avea patru benzi de circulatie (extinsa de la doua, cât are în prezent) la care se adauga una pentru urgente. Începând de la o adâncime de un metru, toata strada va fi reconstruita, canalizarea este prevazuta la o adâncime de patru metri iar retelele electrice si de aductiune a apei vor fi complet înlocuite.

 „Procesul complex de modernizare a aeroportului, împreuna cu centura ocolitoare a orasului, sunt proiecte cu semnificatie majora pentru transportul national, care vor face din Bacau un punct nodal al infrastructurii de transport si o poarta de intrare în Moldova si restul tarii”, a precizat deputatul Lucian Sova, fost ministru al Transporturilor.

Close Search Window