Veteranii de razboi, invalizii si marii mutilati de razboi sunt un segment social aparte, pe care foarte rar îi mai întâlnim astazi pe strada. Cei mai viteji dintre români - ultimii veterani ai tarii, reprezinta o mica parte a tezaurului uman al Ostirii Române, unici supravietuitori ai celui de-al doilea razboi mondial, ai lagarelor sovietice si naziste, ai temnitelor si injustitiei regimurilor totalitare. Sunt acei care la chemarea tarii nu au întrebat, nu au comentat, nu au cerut, nu au pus în balanta sacrificiul propriilor vietii, si au raspuns prezent, oferindu-si pentru apararea fiintei nationale si eliberarea gliei strabune bunul cel mai de pret - viata.
Anul acesta, se împlinesc 115 ani de când Regele Carol I a instituit prin Decret Regal, ziua de 29 aprilie ca zi a Veteranului de Razboi, comemorând astfel împlinirea a 25 de ani de la Razboiul pentru Independenta de la 1877.
De atunci, în rândul veteranilor au intrat si supravietuitorii din Primul si Al Doilea Razboi Mondial, dar si invalizii sau urmasii veteranilor, beneficiind astfel de drepturile stabilite prin lege, dar si de respectul întregului popor.
Mii de soldati români si-au pierdut viata pentru patrie în cel de-al Doilea Razboi Mondial, de la terminarea caruia se împlinesc 72 de ani. În toata tara mai sunt câtiva dintre supravietuitorii conflagratiei mondiale, ale caror povesti înca mai amesteca mirosul de sânge rânced cu cel al prafului de pusca.Au gasit un regim care, în loc sa-i respecte si sa-i omagiezei-a umilit, le-a confiscat averile, i-a arestat. Erau considerati veterani de razboi numai cei care veneau de pe fontul de Vest. Cei din Est au ascuns medaliile si s-au ferit sa arate ca sunt veterani de razboi.
Dupa o perioada în care asociatiile veteranilor au fost desfiintate sau supuse unor discriminari, a venit anul crucial 1990, când s-a reconstituit Asociatia Nationala a Veteranilor de Razboi, cunoscând o noua configuratie. Prin Hotarârea Guvernului României nr. 1222 din 10 octombrie 2007, s-a instituit Ziua Veteranilor de Razboi, din MApN si MAI, care se sarbatoreste în data de 29 aprilie a fiecarui an.
În judetul Bacau, la constituire, în anul 1990, Asociatia Nationala a Veteranilor de Razboi „General Eremia Grigorescu”, numara 40.025 de membri, 17.820 fiind veterani de razboi si 22.205 de vaduve si urmasi ai veteranilor de razboi. Astazi, Asociatia are în evidentele sale un numar de 3.118 membri, din care doar 465 sunt veterani de razboi. Dintre acestia, opt sunt centenari, 144 au vârste cuprinsa între 96 si 99 de ani, 66 au 95 de ani, 195 au vârste între 91 – 94 de ani, 52 au sub 90 de ani.
La ceas aniversar, presedintele Consiliului Judetean Bacau transmite un gând de respect si recunostinta veteranilor si urmasi ai veteranilor de razboi: ”Dragi veterani de razboi, sunteti înca imaginea vie a participarii României la cel de-al doilea razboi, având pe trupurile voastre semne adânc sapate de gloante si schije, iar unii cu infirmitati ireparabile. Va asiguram ca pentru noi, dumneavoastra – veteranii de razboi – veti ramâne acele icoane ale curajului si devotamentului fata de tara si va veti bucura mereu de respectul si admiratia noastra. Cu evlavie si piosenie ne înclinam în fata celor care si-au adus sacrificiul suprem, jertfindu-se pentru cea mai nobila cauza – apararea tarii. Avem datoria fata de ei, adevarati Eroi ai Neamului Românesc, sa pastram integritatea si libertatea acestei natiuni, destul de încercata de-a lungul timpului. Va doresc din tot sufletul multa sanatate, iar pentru cei trecuti la cele vesnice, Dumnezeu sa-i pomeneasca în Împaratia cerurilor!”.
Veteranii de razboi reprezinta o particica din toti bunicii si strabunicii fiecaruia dintre noi. Rosi de boli, striviti de vârsta, înca mai gasesc energia necesara de a ne mai aminti de Tara, de responsabilitatea individului pentru neamul sau sau despre legatura omului cu pamântul natal.
Dumnezeu sa-i binecuvânteze!